Implementări noi

[zeita]

Legenda Cristalului Însângerat

Tărâmul Ayarr este la fel de vechi ca și Universul.
Oamenii au pășit pe el, regate s-au ridicat și au cazut încă din timpuri stravechi. Și au venit și plecat ca și stelele căzătoare pe cerul nopții.
Tărâmul Ayarr a fost martorul unor evenimente epice. Unele dintre aceste evenimente au avut loc acum foarte mult timp și au fost atât de incredibile încât au devenit legende, mituri sau povești de adormit copii.
Unele legende au fost uitate. Altele au devenit apocrife și au fost considerate periculoase de autoritățile oficiale. Și mai sunt acelea ce au devenit mituri.
Dar fiecare legendă... exact ca orice mit... are mereu un strop de adevăr în ea. Deoarece sunt spuse de oameni, pentru oameni.
Una din aceste povști incredibile, transmisă prin viu grai în provinciile nordice ale Imperiului Ayarr este legenda Cristalului Însângerat.
Cu mult timp în urmă, cu zece mii de ani în trecut, în Nordul Munților de Gheață era mărețul Regat al Soarelui. Se întindea pe mii de mile în toate direcțiile iar oamenii ce trăiau acolo erau descendenții direcți ai Soarelui. Măreți erau oamenii acestui regat. Măreți și înstăriți. Au stabilit rute comerciale cu tări maiestoase de peste tot în lume. Acest stat uriaș era cel mai avansat din toate regatele Universului deoarece era un dar al Soarelui îngropat adânc în pământurile sale. Acest dar era un Cristal. Un crista perfect și magnific ce avea puterea de a schimba lucrurile create de om dându-le puteri inegalabile, rezistență și viață veșnică odată pus lângă obiectele făurite. Nu conta ce obiect era - o armă, o armură sau...o lingură. Era doar un singur loc de unde cristalul putea fi extras - Minele Măreției ce erau amplasate aproape de centru Imperiului - Castelul Luminii. Astfel oamenii din Imperiul Soarelui erau aproape zei. Măiestria lor în fărurire era supremă și toate celelalte Imperii se temeau și îî respectau pentru talentele lor de zei.
Dar, așa cum se întâmplă cu toate fiintețe ce au puteri nelimitate, mândria a început să cuprindă și să corupă pe Fii Soarelui. Nu vroiau să trăiască în pace și siguranță cu lumile mai mici. Vroiau să cucerească întreg universul și chiar să provoace însuși Soarele. Bineînțeles că au fost câțiva dintre ei ce vroiau să păstreze situația de liniște și să folosească cristalul doar pentru a face bine.
A urmat cel mai sângeros război civil înregistrat vreodată în istoria omenirii. Generație după generație Copii Soarelui au continuat să se ucidă și după un mileniu de lupte sângeroase, ultimul Împărat al Soarelui văzând cum supușii continuă să își masacreze semenii a decis să folosească ultima soluție ce va aduce sfârșitul nu doar al conflictului ci și al tuturor lucrurilor.
Era într-una din zilele senine când luptele nemiloase au ajuns la granițele Castelului Luminii.
ultimul Împărat al Soarelui a ieșit pe balcon a ridicat mâinile către ceruri și l-a invocat pe înșuși Creatorul:
Oh, mărețule Soare! Ajută-mă în ultimele mele clipe să blestem acest tărâm și toți supușii mei pentru că și-au întors fața de la calea Luminii! În schimb îți ofer viața și sângele meu! Să nu mai fie niciodată război între noi căci nu mai merităm bunătatea ta!
După ce a spus aceste vorbe s-a aruncat de la balcon.
Soarele, văzând sacrificiul Fiului său i-a respectat ultima dorință.
Și când corpul Împăratului a atins pământul.... Lumea a început să se schimbe.
Sângele său împreună cu sângele celor ce au luptat a fost absorbit de sol și Castelul împreună cu restul teritoriului s-a transformat într-o pustietate. Marele Cristal pătat de sânge s-a transformat în Cristalul însângerat. Și-a păstrat abilitatea de a îmbunătăți obiectele dar din cauza blestemului toate lucrurile ce erau create cu el nu puteau fi reparate.
Anii au trecut și ultimii urmași ai Copii Soarelui au dispărut încet.
Până când nu a mai ramas nimeni.
Toate cunoștiințele despre cristal au fost pierdute. Și nimeni din cei vi nu își amintește de el.
Blestemul a creat Munții de locat ce au blocat accesul la fostul Imperiu al Soarelui.
Iar cel mai mare Imperiul al Lumii...a încetat să mai existe.
Dar ce nu a fost menționat în această poveste... Sau este spus pe ascuns... Castelul Însângerat și Minele Măreției sunt încă intacte. Blestemul le-a păstrat exact cum erau când ținutul a căzut. Și își așteaptă noii stăpâni. De opt mii de ani. Dar dacă cineva reușește că cucerească castelul trebuie să știe că există un preț scump pentru puterea nelimitată.
Căci creaturile întunericului și sufletele rătăcite ale oamenilor încă mai bântuie pustietatea roșie. Fortăreața cristalului nu a fost destinată pentru a fi cucerită din nou de oameni. Iar dacă acest lucru se întâmplă toate creaturile ce viețuiesc acest iad vor răspunde la chemarea castelului și se vor îndrepta spre el pentru a-i distruge pe cei ce l-au ocupat.La fel cum valurile mării se sparg în stânci, forțele blestemate se vor lovi de zidurile fortăreței - fiecare val mai puternic decât cel precedent. Și vor continua astfel până când coridoarele de cristal ale Castelului vor fi din nou tăcute și părăsite din nou, așteptând pe următorii ce vor încerca să controleze puterea divină pe care o oferă.
Nemărginită este puterea Castelului Însângerat.
Dar această măreție nu poate fi controlată de nimeni.

[zeita]

Fiecare Suveran este obligat să își păstreze autoritatea prin orice mijloace.
Conducătorii din Imperiul Ayarr respectă această regulă mai mult decât necesar.
Un secret întunecat și rușinos stă în adâncul Arhivelor Imperiale. Un secret acoperit de sângele a milioane de oameni,care, de-a lungul timpului au fost catalogați ca "inamici ai Coroanei".
Totul a început după marea victorie a Cavalerului Întunecat împotriva triburilor locale. Sute de mii de soldați și civili au fost capturați iar noul Împărat al Imperiului Ayarr nu știa ce să facă cu ei, devenise o mare problemă. Au refuzat să fie integrați și să trăiasca ca și supuși în noul Imperiu Ayarr. Astfel că Suveranul a avut de ales între a ordona o execuție în masă său să îi trimită în lagăre unde urmau să dispară încet... Ambele variante era la fel de neplăcute dar apoi Prim-Ofițerul său - Armand Sonoria a sugerat o altă opțiune - să îi trimită departe în Nord, dincolo de teritoriul Veșnic-Alb și obligându-i să construiască o trecătoare prin munții impenetrabili. Trebuiau să moară toți în timp ce munceau în iadul Munților Înghețați.
Dar nu au murit. Cel puțin nu toți.
Nu se știe cum dar au reușit să construiască trecătoarea și să treacă prin bariera ce era considerată de netrecut.
Și astfel, au reprezentat o nouă problemă pentru Împărat.
Urmând din nou sfatul consilierului Sonoria, le-a oferit posibilitatea de a rămâne în pustietatea înzăpezită și să îl servească ca și ....paznici de închisoare.
"Aici, pe acest teritoriu ce va fi numit "Tărâmul Exilaților" veți construi închisori, temnițe, turnuri de veghe și aici ii veți păzi pe toți inamicii Coroanei."
Acestea fiind spuse, exilații au început construirea unei provincii, care de fapt era o uriașă închisoare.
O închisoare în care milioane de oameni erau aduși, separați, unde își petreceau restul vieții și unde mulți erau executați. Nimeni nu a scăpat din această provincie. Și nimeni nu a știut de existența sa.
Până acum...

[zeita]

Legenda Cristalului Însângerat




Norii întunecați sunt primul lucru pe care o persoană îl vede când pășește în acest tărâm blestemat.
Acești nori sunt negri, grei și grotești ce par să atârne din ceruri gata să acopere totul în orice moment.
Picioarele tale se adâncesc într-un sol umed. Privești în jos și imediat realizezi ca nu este umezeală.
Este sânge.
Sânge proaspăt și cald, ca și când ar curge din ceva ce mai devreme încă trăia. Și nu este doar atat. Pământul pare... foarte viu, poți vedea mișcări ușoare prin el, ca niște valuri mici în toate direcțiile fără oprire.
Stă înalt și masiv.
Mult mai mare decât Orașul Imperial.
Zidurile sale exterioare împreună cu citadela centrală sunt construite din cristale ascuțite ce strălucesc în roșu. Dacă te apropii de această fortăreață incredibilă ai crede că aceste cristale sunt ...crescute, în loc să fie șlefuite de mâna omului. Sunt turnuri, multe turnuri, ieșind din interiorul Fortăreței blestemate, unele atat de înclinate încât nu par stabile, dar sunt. Asemeni unor țepi masivi aceste turnuri srăpung norii.... Sau sunt probabil creatorii acestor nori, folosind energia veșnică a blestemului ce a sfâșiat întregul tărâm.
Spre sud,se afla Baza Avangardei, prima și ultima linie de apărare a Castelului Însângerat stă tăcută și dezolantă cu ploaie sângerie ce cade pe turnurile albe intărite. Dar Avangarda nu este chiar părăsită. Nu ști de unde, dar ști. Pur și simplu o simți.
Și mai sunt Minele Măreției, de unde Mărețul Cristal Însângerat poate fi extras. Tunelurile și cavernele nemărginite sunt deschise doar celor ce controlează Castelul Însângerat.
Atâta timp cât Castelul poate fi controlat...
Acest târâm ar trebui să fie complet mort, dar de fapt este foarte viu. Mult mai viu decât ai vrea să crezi.
Poți simți forța vieții peste tot. Dar are origini necunoscute. Nu este creată de către Lumină.
Un tufiș se mișcă aici. Vezi lumina unor ochi roșii pentru un moment. Din nou liniște.
Un sunet, venit de le cine știe ce pasăre, te înfioară.
Un urlet diabolic te avertizează că nu ești bine venit aici.
Nimeni nu este.
Acest tărâm nu vrea noi stăpâni. Puteri mărețe și diabolice zac în adâncurile sale. Dar dacă dorești aceste puteri va trebui să plătești prețul suprem.
Iar cei ce nu vor realiza vor suferi.

[zeita]

Sanctuarul Soarelui




"Soarele aduce căldura. Alungă răcoarea. Pentru ca noi să ne trezim și să trăim din nou."
În religiile străbunilor, Soarele a creat totul. Primii oameni ce au apărut pe acest tărâm au fost creați de Soare și au mers pe razele sale până pe pământ. Iar oamenii erau fericiți și recunoscători deoarece purtau Lumina Soarelui în corpurile lor.
Și pentru o vreme totul a mers bine.
Dar după trecerea unui mileniu oamenii au început să creadă că sunt mai măreți decât Soarele. Și-au uitat originile și și-au îndreptat privirea de la Lumină. Au provocat însuși Soarele pentru supremația în Univers.
întristarea a pătrus în sufletul Aducătorului de Lumină.
Insultat și rușinat, Soarele a plecat departe de acest tărâm, să plângă trădarea Copiilor săi.
Fără razele calde ale Creatorului, frigul a început să coboare peste așezările oamenilor.
Plantele nu au mai crescut.
Păsările și animalele au murit de foame.
Tărâmul a fost acoperit de zăpadă și gheață nesfârșită.
Mare suferință s-a abătut asupra oamenilor.
Mulți au murit până să realizeze greșeala făcută.
Temple, altare și piloni au început să apară pe tărâmul Omenilor. În aceste locuri Copii Soarelui și-au rugat Stăpânul să se întoarcă și să le ofere din nou Lumina sa.
Încă un mileniu a trecut dar Aducătorul de Lumina nu era convins de faptul că creațiile sale s-au schimbat.
Și, în ciuda tuturor locurilor sacre ce serveau pentru rugăciunile oamenilor.... Frigul a rămas.
Pană când ultimul dintre Copii Soarelui a dispărut.

[zeita]

Rangul 7 se apropie

Mlaștinile Ploioase



În inima Karagandei Vestice, unde nici cetățenii nativi ai tărâmului nu îndrăznesc să pășească, sunt situate Mlaștinile Ploioase. Ploaia nu se oprește niciodată aici. Ca și când ceva ...sau cineva... s-a înfuriat cu mult timp în urmă și a decis să lovească acest ținut cu furtuni violente și inundații. Râul întunecat, ce împarte Mlaștinile în două jumătăți, are mereu debitul ridicat formând mlaștini vaste și de netrecut. Unele din aceste mlaștini sunt întunecate și reci, razele soarelui nu le ating niciodată. Iar dacă le ating, vor dezvălui lucruri ce nici în cele mai groaznice coșmaruri nu pot fi văzute.
Solul este format aproape în întregime din lut. Orașul și Castelul sunt construite din lut - ultimele vestigii ale oamenilor. În vest jungla aproape a acoperit Orașul de Lut. Creaturile umblă pe străzi și prin spatele ziduilor caselor. Creaturi de care nimeni nu știe nimic. Iar dacă cineva știe ceva, nu va recunoaște nimic. Deoarece aceste creaturi sunt mult prea oribile pentru a fi reale.
În est, ca un idol umbrit, observând tăcut tărâmul diabolic cuprins de misticism, stă Castelul de Lut. Zidurile sale sunt foarte vechi, crăpate și ruinate. Citadela sa măreață este crăpată în două ca și cum ar fi fost lovită cu un ciocan de către un uriaș cu mult timp în urmă.
Umbrele sălășluiesc pe străzile pline de tufișuri.
Când noaptea se lasă aceste umbre se transformă. Iar în ce se transformă îi poate face până și pe cei mai curajoși să țipe plini de teroare.
Iar ploaia continuă să cadă.
Fără a putea să spele coruperea ce sufocă acest tărâm antic.

[zeita]

Paradisul Verde



"Tată, ce frumusețe nepământească!" ,spuse Alamarin, căpitanul primei nave imperiale ce a acostat pe tărmul acestei provincii. Mai târziu a avut onoarea de a numi această provincie Paradisul Verde, onoare acordată de însuși Suveranul Imperiului Ayarr.
După ce primul val de coloniști s-a stabilit pe țărm, iar navele, pline de comori, resurse prețioase și condimente au pornit înapoi către continent, nu a trecut mult până când Împăratul, influențat de sfăuitorii săi, a ordonat o colonizare completă a acestui tărâm, situat la Vest de Munții Fără-Sfârșit.
Mii de noi aventurieri și căutători de comori s-au îmbarcat sprijiniți de flota imperială au început cucerirea acestei noi lumi, fără a lua în calcul conseciințele unei asemenea expansiuni necugetate.
Iar consecințele, ce au luat forma localnicilor extrem de sălbatici, ce nu doreau să cedeze tărâmurile lor sacre invadatorilor, au lovit curând capetele coloniștilor, împreună cu capetele celor ce i-au trimis să cucerească acest tărâm în numele Imperiului Ayarr.
Hoarde nenumărate de canibali, însoțite de umanoizi înspăimântători și paianjeni uriași au ieșit din jungla deasă și au supus în doar o singură noapte orașele coloniștilor, avanposturile și instalațiile militare.
Dar asta a fost ultima problemă a coloniștilor.
Cei ce nu au fost destul de norocoși să cadă în luptă, au fost duși pe mal pentru a vedea navele pentru ultima dată, înainte de a fi duși în junglă unde urmau să fie sacrificați ritulic pentru adevăratul stăpân al Paradisului Verde.
Iar cine este acest lord - doar cei ce îl vor vedea vor ști. Și dacă va acela va supraviețui întalnirii pentru ca și noi să știm.

[zeita]

Marginea lumii



Draga mea soţie,

A trecut optisprezece luni de când  nu te-am văzut pe tine şi cei doi copii.
Sper ca această scrisoare să te găsească sănătoasă. Sper că Amiralitatea îţi dă salariul meu regulat și că o duceţi bine. Dacă totul este bine, atunci ar trebui să ai destui bani puși deoparte pentru a ne muta în casa de pe Strada Albastră, pe care ai dorit să o cumperi de ani buni.
În urmă cu trei luni nava asta veche Lumina, pe care lucrez, a ajuns pe tărmurile vestice ale acestei insule, pe care șeful a numit-o "Marginea Lumii". S-a dovedit a fi mult mai mare decât au crezut acei buni de nimic cu stilouri - geografi. Iartă-mi acest limbaj necioplit, dragă.
Am pierdut navele "Vânt" și "Credință" într-o furtună pe mare destul de urâtă. Multi dintre prietenii mei au murit. Sper că sunt într-un loc mai bun acum și sper că ceea ce face aici va face ca moartea lor să fie cu folos.
Cu mare mândrie te anunt, draga mea soție, că al tău soț a fost numit ca asistent al guvernatorului din Satul Foarte Departe - noua noastră casă de aici. Nu este chiar un sat - o singură stradă. Dar cel puțin este un început. Marea este plină de pește iar jungla din sud oferă destulă apă, lemn și animale pentru vânat pentru a susține o comunitate mică.
Părintele Verono a obținut în sfârșit permisiunea de la guvernator, iubitul meu căpitan, să pornească construcția unui Templu al Luminii în sat, așa că au trecut deja două săptămâni de când trudim toți în fiecare zi pentru ca templul să fie terminat iar acest bătrân să se potolească.
Unii sunt nervoși deoarece tot felul de sunete oribile și urlete vin provenite de la o bestie necunoscută și tot felul de povești iau naștere cu privire la junglă, da ce poate face un om - suntem oamni simpli, lași și superstițioși ce își continuă existența, departe de orice civilizație.
Sper că vom reuși să construim satul așa cum am planificat și sper că noii coloniști vor sosi curând, și apoi să cer permisiunea căpitanului meu de a mă întoarce în Bunar. La tine.
Cu bine, iubita mea. Și roagă-te.

Al tău pentru totdeauna: Grosan

P.S Dacă îl prind pe acel tip fără barbă, ce lucrează la brutărie, ce trece pe la tine îi voi rupe gâtul. Asigură-te că îi spui.

[zeita]

Nisipurile Vechi



Fragmente selectate din traducerile totemelor și pictogramelor găsite de A Doua Expediție Gerografică Imperială în teritoriile nordice ale Karaganei Vestice, în anul 1001 de la Reuniune:

Cu milioane și milioane de ani în urmă era doar cerul și pământul.
Și pentru ceva vreme a fost bine.
Milioane și milioane de ani au trecut și cerul s-a îndrăgostit de pământ.
Într-un final au decis să se căsătoarească iar din această căsătorie s-a apărut Marea Țestoasă.
Era măreață și nemuritoare. Iar carapacea sa era mai dura decât pietrele din este, Astfel, cerul și pământul au ordonat țestoasei să creeze copacii, animalele și oamenii și astfel să devină Stăpâna lor. Și-a început munca  iar primii copaci, animale și oameni erau înțelepți și puteau comunica unii cu alții, și trăiau într-o armonie perfectă. Mii și mii de ani au trecut și totul a fost bine. Creaturile Țestoasei au reușit să construiască orașe minunate și erau capabile să supună elementele naturii, iar în mijlocul tărâmului lor, au ridicat un templu impresionant zeiței lor, unde se rugau zilnic drept mulțumire pentru crearea lor.
Informația despre cum această civilizațe a fost ștearsă de pe fața pământului lipsește. Au fost găsite fragmente de simboluri ce sugerau "invidia", "mândria" și "lăcomia:, dar cu siguranță, la un anumit moment, Țestoasa și-a rugat Tatăl - cerul - să inunde totul cu ape adânci iar pe mama sa - pământul - să pedepsească copacii, animalele și oamenii pentru insolența lor. Copacii au fost deposedați de mintea lor și nu au mai putut merge niciodată. Animalele au fost deposedate doar de mintea lor, și astfel au devenit bestii sălbatice. Iar oamenii au fost deposedați de cultura lor și au fost trimiși în peșteri, păduri și ținuturi pustii.
Doar Templul Țestoasei a rămas neatins - pentru a aminti creaturilor despre măreția lor pierdută.

[zeita]

Curând va fi implementat un sistem de echipă ce vă va impresiona.

Asta nu este tot, vor fi întregi provincii construite doar pentru echipe.

Astfel,fără prea multe cuvinte,vă prezentăm două astfel de provincii:


Mormintele Înghețate




Aici eroii vor înfrunta spiritele foștilor Împărați ai Imperiului Ayarr pentru a dobândi gloria și să dovedească faptul că sunt adevărați războinici.

Valea Ascunsă



Să înceapă Vânătoarea Legendară! Bestii mărețe îi așteaptă pe cei destul de curajoși să pășească în această savană blestemată! Vei fi vânătorul? Sau vei fi cel vânat?

[zeita]

                       MONȘTRII ȘI RĂUFĂCĂTORII DE RANGUL 7 DEZVĂLUIȚI ÎN EXCLUSIVITATE!  DOAR AICI!

Fotografii realizate de paparazzi ale noilor monștri de Rang 7 circulă chiar acum în media și pe Internet. Oficialii Echipei Imperial Hero nu au oferit niciun comentariu, dar au afirmat că o anchetă internă este în desfășurare iar cei responsabili pentru scurgerile de informații clasificate vor fi identificați și eliminați.
Publicăm fotografiile fără niciun fel de editare și vă avertizăm că unele conțin imagini ce nu sunt corespunzătoare pentru copii sau pentru cei care au probleme cu inima.



Aligator Uriaș



Canibal Arcaș



Canibal



Cryptid




Scorpion Uriaș



Tarantulă Uriașă



Jefuitor

[zeita]

Aici sunt imaginile noilor mercenari:

Vrăjitor de Magie Neagră - Masculin


Războinic Furios - Feminin


Războinic Fantomă - Masculin


Gardian - Masculin


Vrăjitor de Magie Albă - Feminin


Vânător Fantomă - Masculin


Vânător Fantomă - Feminin